Centre educaționale

Calendarul centrului și al profesorilor

Pentru administratori: linkul cu tot centrul și câte un link pe profesor, din Integrări → Calendar.

Unde găsești linkurile

În Integrări → Calendar ai două feluri de linkuri:

  • Tot centrul - toate ședințele centrului într-un singur calendar, cu numele profesorului în titlu (de exemplu „Ion Pop · Matematică · 3 copii”).
  • Pe profesori - câte un link pentru fiecare profesor, doar cu ședințele lui în centrul tău.

Pentru fiecare apeși Creează link, apoi Copiază, și îl adaugi în aplicația de calendar la fel ca linkul personal.

Un calendar pentru fiecare profesor

Fiecare link adăugat în Google Calendar devine un calendar separat, cu numele lui și o culoare proprie. Dacă adaugi linkul fiecărui profesor, îi vezi pe toți unul lângă altul și poți bifa sau ascunde un profesor din lista de calendare.

Alternativ, linkul Tot centrul pune totul într-un singur calendar.

Linkurile sunt ale tale

Fiecare administrator își creează propriile linkuri; ceilalți admini nu le văd și nu le pot opri.

Dacă nu mai ești administrator (ai fost trecut la profesor sau scos din centru), linkurile tale de centru nu mai merg. Așa, cine pleacă nu mai vede programul centrului în calendarul lui.

Ce trebuie știut

  • Apar ședințele de acum 15 zile până peste 30 de zile, cu materia, numărul de copii, ora și locul. Fără numele copiilor.
  • Ședințele fără profesor (de exemplu unele activități de afterschool) apar în calendarul centrului fără nume în titlu.
  • Actualizarea nu e instant: Google recitește linkurile la câteva ore. Pentru ce se întâmplă acum, folosește Planificare din EduAgenda.
  • Un profesor scos din centru dispare din linkuri: linkul lui se oprește singur.
  • Alt link și Oprește funcționează la fel ca la linkul personal: linkul vechi nu mai merge.
  • Fiecare profesor are și linkul lui personal, în Contul meu, cu tot programul lui.

Continuă lectura

Documentație similară

Gata de start?

Creează-ți cont gratuit sau solicită un demo personalizat pentru centrul tău educațional.

Configurare rapidăSuport când ai nevoie